Preşedintele comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, Bogdan Huţucă, a solicitat luni, conducerii Camerei Deputaţilor, ca activitatea comisiei să...
Mai multe contre între parlamentarii din cadrul Comisiei de Buget, Finanţe, Bănci au avut loc în timpul audierii ministrului desemnat al Finanţelor, Dragoş...
Comisia pentru Finanţe a Senatului Statelor Unite a aprobat, vineri, în unanimitate, nominalizarea lui Janet Yellen pentru funcţia de secretar al Trezoreriei,...
Procurorul general al Arabiei Saudite a declarat joi că, pe baza unor informaţii de Turcia, suspecţii acuzaţi de uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi au...
Cardinalul australian George Pell, numărul trei în ierarhia Vaticanului, a fost trimis marţi în judecată, în legătură cu acuzaţii de agresiuni sexuale...
Plenul Senatului a adoptat marţi, cu 54 de voturi ”pentru” şi 45 de voturi ”împotrivă” legea de aprobare a ordonanţei privind split TVA, care în...
Comisia de buget-finanţe a Senatului a adoptat luni seară un raport de admitere legii de aprobare a ordonanţei privind split TVA, acceptând noile amendamente...
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a decis miercuri, cu 201 voturi „pentru”, 81 „împotrivă” şi 12 „abţineri” retrimiterea la...
Secretarul de stat la departamentul Buget din Ministerul Finanţelor Publice, Daniela Pescaru, a declarat joi, în cadrul audierii din Comisiile reunite de...
Preşedintele Comisiei de buget-finanţe, deputatul PSD Leonardo Badea, a declarat, miercuri, referitor la faptul că presa nu a avut acces la audierile din...
Vicepreşedintele ANAF, Doru Dudaş, a declarat miercuri, la finalul audierii din Comisiile reunite de buget-finanţe, că ANAF este responsabil de colectarea...
Audierile din Comisiile de buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au început miercuri, fără participarea presei, primul care va răspunde la...
Plenul reunit al celor două Camere a aprobat, luni, anchetarea de către comisiile de buget ale Parlamentului a situaţiei privind nerealizarea unor venituri de...
Comisiile de buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au termen 30 de zile pentru întocmirea raportului în legătură cu OUG privind rectificarea...
Deputatul PSD Leonardo Badea a fost ales marţi, cu 13 voturi “pentru” şi 2 abţineri, preşedinte al Comisiei de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor,...
Comisiile de buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului vor face o anchetă asupra procedurii şi veridicităţii datelor care au stat la baza celor...